ÎNCEPUT

Mereu mi-am dorit să scriu, însă nu într-un jurnal. N-am vrut să-mi închid gândurile în paginile roz ale unei agende cu lăcățel, ascunsă pe undeva prin dormitor. Am vrut să le las să zboare, să ajungă în sufletele celorlalți, iar ei să ma cunoască exact așa cum sunt.

Astăzi, după mai bine de 5 ani, încep primul meu articol, mai entuziasmată ca niciodată. Spun 5 ani pentru că mi-am dorit să fac asta de pe vremea când încă nu știam cu ce greșesc spunând: „Iar am uitat banii care vroiam să ți-i dau inapoi!” (de fapt, nu-i „uitam” niciodată).

P.S: Bine că nu mi-am deschis atunci blog
P.P.S: Dacă încă te gândești ce e greșit în fraza de mai sus, probabil nu ești „pe Junimea”

Revenind, nu întâmplător se spune că noi înșine ne suntem cel mai mare inamic. Ca de pildă, de câte ori nu ne dorim ceva anume, dar ne este prea teamă să acționăm în acel sens? Din ce în ce mai des, din păcate.

Ce se întâmplă, de fapt, este că ne punem singuri „bețe-n roate” fără să ne dăm seama. Nici bine nu ne apucăm de ceva, că deja ne gândim că n-o să ne iasă așa cum vrem noi sau că nu suntem suficienți de buni. Ne impunem că totul trebuie să fie perfect și începem să ne facem scenarii despre cum o să eșuăm, fără măcar să fi început. Suntem într-o permanentă goană după motive sau semne divine care să ne impulsioneze să facem ceva pentru care mintea noastră a început deja să lucreze din secunda în care ne-am dorit asta. Mereu așteptăm acea zi de luni pentru a începe o dietă, acel început de an pentru a ne fixa anumite rezoluții, acea oră din noapte pentru a începe o noua carte și lista poate continua. Este amuzant cum trăim cu impresia că avem tot timpul din lume pentru a face ceva, când de fapt nu știm niciodată ce are să ne rezerve viitorul. Tuturor ni se întâmplă asta, chiar și când luam acele decizii pe care le considerăm neimportante și amânăn lucruri fără vreun motiv anume.

Cu aceeași situație m-am confruntat și eu, așteptând un îndemn, o zi anume, un context care să mă facă să pornesc acest blog. Și când în final m-am decis... ce să vezi? Nu știam cum să-l denumesc sau cum ar trebui să încep prima postare. Și am tot amânat...

Însă iată-mă, după mult timp de atunci, la finalul primului meu articol. Probabil nu am ales cel mai original nume și nici nu am avut cel mai potrivit început, dar cu siguranță am făcut cea mai bună alegere, aceea de a ÎNCEPE. Și același lucru vă sfătuiesc și pe voi.

Sunt Teona (nici nu știai, într-adevăr) și astăzi, 11 mai, într-o zi oarecare, îmi încep mult doritul blog. Stay tuned, pentru că acesta este doar începutul. Kisses!

P.S: Salvează poza de mai sus și probabil că nu azi, dar poate intr-o zi, când vei da peste ea în galerie, îți va oferi aceeași motivație de care am avut și eu nevoie pentru a-mi urma visul